Drama unui mare actor: Johnny Depp susține că este aproape ORB

Drama unui mare actor: Johnny Depp susține că este aproape ORB
Publicat: 19/06/2013, 23:36
Actualizat: 20/03/2019, 17:42

Actorul american Johnny Depp a dezvăluit într-un interviu recent faptul că este aproape orb, întrucât nu vede aproape deloc cu un ochi, iar celălalt este afectat de miopie, artistul fiind astfel nevoit să poarte tot timpul ochelari cu lentile speciale, informează contactmusic.com.

LOTO – LOTO 6/49. NUMERELE CÂȘTIGĂTOARE la LOTO 6/49 pot aduce un premiu de 9,3 milioane de euro

Starul american, care apare rareori în public fără ochelari cu lentile închise, spune că este „practic la fel de orb ca un liliac” și nu vede aproape nimic cu ochiul stâng, iar această problemă, pe care o are încă de la naștere, este imposibil de corectat pe cale chirurgicală.

Actorul în vârstă de 50 de ani, care suferă de miopie la ochiul drept, a dezvăluit într-un interviu acordat în numărul din luna iulie al revistei Rolling Stone că toți ochelarii pe care îi poartă sunt fabricați pe baza unei rețete medicale. Starul a mai spus că depinde foarte mult de acei ochelari.

„Fără ei, totul devine foarte, foarte, foarte încețoșat. Nu am avut niciodată o vedere bună”, a spus actorul american.
Starul, care are doi copii – Lily Rose, în vârstă de 14 ani, și Jack, în vârstă de 11 ani, cu fosta lui parteneră de viață Vanessa Paradis -, spune că poate să vadă doar la câțiva centimetri în fața sa atunci când trebuie să joace într-o scenă de film fără să poarte ochelari.

Totodată, Johnny Depp a dezvăluit că se gândește „în fiecare zi” să se retragă din actorie, însă este puțin probabil să facă acest lucru în viitorul apropiat.

Johnny Depp este considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema din generația sa, alături de George Clooney și Brad Pitt. Actor versatil și extrem de expresiv, Johnny Depp s-a simțit în largul lui atât în producțiile hollywoodiene – mai ales în franciza „Pirații din Caraibe”, „Chocolat”, „Donnie Brasco” -, dar și în producții independente, precum recentul „Jurnalul unui iubitor de rom” și, mai ales, în colaborările sale cinematografice cu regizorul Tim Burton – „Edward Mâini-de-foarfece”, „Legenda călărețului fără cap/ Sleepy Hollow”, „Corpse Bride/ Mireasa moartă”, „Alice în Țara Minunilor” și „Umbre întunecate/ Dark Shadows”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a...
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
El este tânărul mort în accidentul din Vâlcea! Viorel se grăbea spre casă și a...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O femeie din SUA, condamnată din greşeală pentru crimă, a stat 43 de ani după...
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
NOILE REGULI s-au stabilit deja în Europa. ORDINUL trebuie să se aplice și în România
Traian Băsescu și relația cu Elena Udrea. Dezvăluiri incendiare
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cercetătorii folosesc genele organismului pentru a trata afecțiuni rare ale pielii
×